Referendumul republican va putea fi organizat în ziua desfășurării alegerilor parlamentare, prezidențiale și locale generale
Foto: publika.md
canal tv
Referendumul republican va putea fi organizat în ziua desfășurării alegerilor parlamentare, prezidențiale și locale. Documentul a fost adoptat la ședința plenară de astăzi, 28 decembrie.
Potrivit Parlamentului, prin acest proiect de lege se urmărește înlăturarea unor carențe legislative, inclusiv de ordin tehnic, sesizate după desfășurarea scrutinului local din toamna acestui an. Astfel, modificările propuse vor contribui la perfecționarea procedurilor electorale și eludarea interpretărilor de ordin normativ de către subiecții implicați în procesul electoral.
Autorii proiectului propun ajustarea noțiunilor din Codul electoral care se referă la agitația electorală și din Registrul funcționarilor electorali. Mai sunt propuse măsuri pentru transparentizarea informației privind finanțarea campaniei electorale și a activității partidelor politice. Totodată, în privința aplicabilității prevederilor Codului electoral privind perioada de desfășurare a alegerilor prezidențiale, autorii menționează că este necesară efectuarea unei distincții sub aspectul criteriilor care determină organizarea acestora.