Bărbatul care şi-a ucis soția și cei patru copiii a spus că a auzit "voci care i-au spus să facă rău"
Un bărbat de 33 de ani a recunoscut că şi-a ucis soţia şi cei patru copii la Meaux, în apropiere de Paris, explicând că "a auzit voci" care îi spuneau să "facă rău", notează Digi24.ro.
Potrivit rezultatelor autopsiei cadavrelor, descoperite luni seara, mama în vârstă de 35 de ani şi fiicele sale, în vârstă de 10 şi, respectiv, 7 ani, au fost "victimele a circa zece lovituri de cuţit fiecare", "administrate cu o violenţă extremă", a precizat procurorul Bladier, într-un comunicat. Băieţii, în vârstă de 4 ani şi, respectiv, 9 luni "au fost înecaţi", a adăugat el.
Modul în care au fost comise crimele a fost confirmat de către tată în timpul audierilor. Acesta din urmă a declarat totodată că "nu a putut identifica un factor declanşator al faptei sale", a scris procurorul. El a precizat că, de la evenimente, "nu a mai simţit nimic" şi "s-a simţit gol".
Problema urmăririi psihiatrice s-a pus imediat pentru acest bărbat, care urma un tratament pentru tulburări psihotice şi depresive. Potrivit procurorului, acesta "a indicat că şi-a luat medicaţia zilnică care îi fusese prescrisă - în context extrajudiciar - din 2019, dar că nu o mai luase din 24 decembrie".
Data exactă a tragediei nu a fost comunicată de către parchet. Poliţia a descoperit cadavrele luni seară în diferite încăperi ale domiciliului familiei, într-o reşedinţă din Meaux. Autorităţile fuseseră alertate de către vecinii îngrijoraţi de lipsa unor veşti despre mamă. Procurorul a cerut inculparea bărbatului şi plasarea acestuia în arest preventiv.
Citeşte şi: O femeie și cei patru copii ai ei au fost găsiți fără viață într-un apartament dintr-o suburbie a Parisului