Începând cu 1 ianuarie 2024 pensiile vor fi reexaminate
Pensiile pentru limita de vârstă stabilite după 1 ianuarie 2019 pentru un stagiu de cotizare mai mare de 2 ani, cât şi pensiile reexaminate la etapele anterioare în cazul în care persoanele au mai realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 2 ani, vor fi reexaminate de la 1 ianuarie 2024, informează CNAS.
De asemenea, de la 1 ianuarie 2024 se reexaminează şi pensiile de dizabilitate stabilite până la 1 ianuarie 2022, cu condiţia că persoanele au realizat un stagiu de cotizare de la 2 ani până la 7 ani.
"Cererile de reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă şi dizabilitate pot fi depuse, începând cu 1 ianuarie 2024, în formă electronică prin utilizarea serviciului „e-Cerere. Reexaminare pensieˮ, care poate fi accesat pe pagina web-oficială cnas.gov.md şi portalul guvernamental servicii.gov.md, fiind necesar de a introduce un minim de date de identificare: tipul pensiei care se solicită a fi reexaminată (limită de vîrstă sau dizabilitate); numărul de identificare (IDNP); data, luna, anul naşterii beneficiarului", adaugă CNAS.
Cererea de reexaminare a pensiei se examinează în termen de 60 de zile de la data depunerii şi pensia reexaminată se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea.