„Cel mai bun loc de muncă din lume” a atras mii de candidați. Ce calități trebuie să aibă angajatul ideal
A fost anunțat ca fiind „cel mai bun loc de muncă din lume” - degustare de bere pentru o fabrică de bere din Irlanda de Nord -, dar angajatorii nu au anticipat că vor veni 2.500 de candidați, scrie Digi24.ro.
Oferta de bere gratuită, cartofi prăjiți și un taxi până acasă a atras interesul la nivel mondial, însă doar o mică parte din populație are capacitatea genetică de a face acest lucru, scrie Sky News.
James Huey, directorul fabricii de bere Walled City Brewery din Derry, Irlanda de Nord, spune că totul ține de „genetică”, doar 1 din 100 sau chiar din 200 de candidați fiind calificați drept „super degustători”.
„Chestia este că, probabil, nu știi că ești un super degustător”, a spus el. „S-ar putea să-ți dai seama de asta, poate dacă ești la o masă cu prietenii și simți anumite arome și spui că poți recunoate un gust, iar prietenii spun: «Nu știu despre ce vorbești».”
Rețete vechi de 300 de ani
Lui Josh Kyle, producătorul șef al berii, nu i-a venit să creadă „cât de departe erau dispuși să călătorească oamenii pentru o halbă de bere gratuită”.
„Două adrese mi-au atras atenția, Philadelphia, în America, și San Paulo, în Brazilia, ceea ce este uluitor pentru mine, dar cred că asta rezumă un pic rasa umană", a adăugat el.
Fabrica produce peste 500 de beri, de la Undertones la Derry Girls, iar unele se fac după rețete vechi de mai bine de 300 de ani.
„Am găsit această rețetă veche care se afla în jurnalele din timpul Asediului din Derry, care a avut loc în 1689, între Regele William și Regele James. Scria «cea mai puternică licoare de sub Soare», iar aceasta are 12%. Era efectiv un tonic pe atunci... se pare că vindeca trei afecțiuni, prima este durerea de dinți, a doua este durerea de inimă, iar a treia este o boală persistentă. Din păcate, nu putem vindeca niciuna dintre ele”, a mai spus James Huey.
Doar 12 candidați au avut succes în cele din urmă. Ceilalți 2.488 vor trebui să plătească pentru următoarea halbă.