Mai mulţi şefi ai Direcțiilor de Educație vor fi demişi. MEC a trmis o solicitare către consiliile raionale și municipale
Ministerul Educației și Cercetării a emis o circulară prin care solicită consiliilor raionale și municipale să-i demită pe șefii direcțiilor de învăţământ care se află în funcție contrar prevederilor Codului educației. Mai exact, urmează să fie eliberați conducătorii care sunt numiți în funcție de mai mult de 4 ani; nu au fost numiți prin concurs; au fost numiți pe perioadă nedeterminată; asigură interimatul sau care exercită funcția de șef al OLSDÎ prin exercitarea temporară a funcției de șef al OLSDÎ de către adjunctul titularului funcției publice.
Potrivit MEC, solicitarea vine în contextul în care la 26 ianuarie 2024 expiră termenul de 45 de zile de la adoptarea deciziei Curții Constituționale din 12 decembrie 2023, prin care au fost confirmate modificările la Codul educației adoptate de Parlament la 17 august 2023.
"Curtea Constituțională a verificat constituționalitatea acestor modificări și a declarat inadmisibile sesizările depuse de câțiva deputați și de un consiliu raional.
Prin urmare, emiterea actelor de încetare a raporturilor de muncă de autoritățile vizate se va face până la 11 ianuarie 2024, cu informarea ulterioară a MEC despre acțiunile întreprinse.
În cazul neemiterii actului administrativ de către reprezentanții autorității administrației publice locale de nivelul al doilea, constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu o va face MEC și va desemna interimari până la organizarea concursurilor și numirea noilor conducători", a menţionat MEC.