Au fost finanțate pensiile și alocațiile beneficiarilor care dețin carduri bancare. Anunţul Casei Naționale de Asigurări Sociale
Sursa Foto: imagine simbol
canal tv
Casa Națională de Asigurări Sociale anunţă că astăzi, 03 ianuarie, au fost finanțate pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare. Valoarea finanțării constituie 1553 milioane lei.
Potrivit unui comunicat publicat de CNAS, banii vor fi disponibili după procesarea plăților de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay).
De asemenea, Casa Națională de Asigurări Sociale a anunțat graficul finanțării unor prestații sociale pe parcursul lunii ianuarie.
„Astfel, finanțarea indemnizațiilor pentru familiile cu copii, indemnizațiilor de maternitate, indemnizațiilor paternale și celor pentru incapacitate temporară de muncă, urmează a fi executată în zilele de 5, 12 și 19 ianuarie”, se arată în comunicatul publicat de CNAS.
Pe data de 10 ianuarie urmează a fi finanțate alocațiile nominale de stat și alocațiile lunare de stat.
După finanțarea plăților acestea se procesează de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay), iar beneficiarii pot ridica banii după finalizarea proceselor, se mai arată în cumunicat.