În zilele de sărbătoare, 17 pacienți au ajuns la spital cu diverse fracturi. Câte persoane au solicitat ajutorul medical
În zilele de sărbătoare, 17 pacienți au ajuns la spital cu diverse fracturi. În perioada de 7-8 ianuarie, în Departamentul de Primiri Urgențe, au fost deserviți 322 de pacienți dintre care 85 au necesitat spitalizare. Toți ceilalți pacienți au primit îngrijirile medicale necesare și au fost transferați în alte spitale strategice sau au plecat ambulator.
Potrivit IMSP, cei mai mulți pacienți au fost internați: în Secția Traumatologie – 17 pacienți, în Secția chirurgie – 11 pacienți, în ortopedie - 9 persoane, în Secția Neurologie - 8 pacienți și alți 5 pacienți au necesitat spitalizare în Secția microchirurgie. Au fost efectuate 26 de intervenții chirurgicale dintre care 22 în regim de urgență. La moment toți pacienții sunt în stare de gravitate medie, stabilă.