Prețurile medii de consum în decembrie 2023 au crescut cu 4,2%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022. Ce s-a scumpit cel mai mult în Moldova
Preţurile medii de consum au crescut, în decembrie 2023, cu 4,2 la sută faţă de aceeași perioadă a anului 2022, potrivit datelor oferite de Biroul naţional de Statistică.
Astfel, potrivit BNS, pe parcursul anului 2023, au fost înregistrate creșteri mai accentuate ale prețurilor la fructe și legume – cu câte circa 12%, carne și conserve din carne, lapte și produse lactate – cu peste 3%, pâine – cu 2,2%.
Totodată, în perioada de analiză au fost înregistrate diminuări de preț la ulei vegetal – cu 21,1%, zahăr – cu 4,1%.
Creșterea prețurilor de consum la mărfurile nealimentare a fost determinată de majorarea prețurilor la încălțăminte și confecții – cu 9,6%, și respectiv, 5,8%, materiale pentru întreținerea și repararea locuinței – cu 4,3%, conform datelor statistice.
Concomitent, prețurile de consum la combustibili și carburanți s-au micșorat – cu cca 1,4% (inclusiv la: cărbune de pământ – cu 32,3%, gaz lichefiat – cu 13,1%, motorină – cu 10,4%, benzină – cu 3,6%).
Cu referire la serviciile prestate populației, pe parcursul anului 2023, s-au majorat prețurile la serviciile de alimentare cu apă și de canalizare – cu 24,6%, serviciile transportului de pasageri – cu 20,8% (s-a înregistrat o creștere semnificativă a prețurilor la serviciile transportului aerian de pasageri – de 2,3 ori), serviciile de alimentație publică – cu 6,5%.
În același timp, pe parcursul anului 2023 tarifele reglementate de furnizare a energiei electrice s-au diminuat cu circa 43% iar serviciile de furnizare a gazelor naturale – cu 12,1% (luând în considerare compensațiile acordate de către Guvern consumatorilor casnici).
Preţurile de consum în anul 2023 față de anul 2022 au crescut în medie cu 13,4%, inclusiv la produse alimentare cu 13,2%, la mărfurile nealimentare cu 8,1% și servicii prestate populaţiei cu 21,8%.