Un avion Boeing 737-800 a aterizat de urgență în Japonia după ce una dintre ferestre a crăpat în zbor
Foto: Digi24.ro
Un zbor intern al companiei japoneze All Nippon Airways (ANA) s-a întors sâmbătă pe aeroportul său de plecare, după ce a fost găsită o fisură la fereastra cabinei aeronavei Boeing 737-800, în timp ce se afla în aer, a declarat un purtător de cuvânt, citat de Digi24.ro.
Zborul 1182 era în drum spre aeroportul Toyama, dar s-a întors spre aeroportul Sapporo-New Chitose, după ce fisura a fost găsită pe cel mai exterior dintre cele patru straturi de geam din jurul cockpitului, a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că nu au fost raportate răniri printre cei 59 de pasageri şi şase membri ai echipajului.
Aeronava nu este unul dintre avioanele 737 MAX 9 ale Boeing.
Avionul 737 MAX 9 este în centrul atenţiei după ce un panou de uşă al cabinei pasagerilor, de la un avion nou al companiei americane Alaska Airlines s-a rupt săptămâna trecută.
”Crăpătura nu a afectat controlul sau presurizarea zborului”, a spus purtătorul de cuvânt al ANA, potrivit Reuters, preluată de News.ro.
Autoritatea de reglementare a aviaţiei din SUA a prelungit vineri blocarea la sol a avioanelor Boeing 737 MAX 9, pentru noi verificări de siguranţă, şi a anunţat că va înăspri supravegherea Boeing.