Două femei din nordul Republicii Moldova au murit, după ce locuințele acestora au fost cuprinse de flăcări. Tragediile s-au produs, luni, în raioanele Edineț și Soroca, transmite TVN.md.
Primul caz a fost înregistrat în satul Schineni din raionul Soroca. După stingerea incendiului, în locuință a fost depistat cadavrul unei femei în vârstă de 83 de ani, iar cel de-al doilea caz s-a produs în satul Goleni, raionul Edineț.
Potrivit sursei citate, după ce pompierii au lichidat incendiul, a fost depistat cadavrul carbonizat a unei femei de 89 de ani.
Cauzele incendiilor urmează a fi stabilte de către specialiști.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova dar și din întreaga lume!