Serebrian: Avem promisiunea Tiraspolului că funcționarea școlilor cu predare în română din regiunea transnistreană nu va fi periclitată VIDEO
Avem promisiunea Tiraspolului că funcționarea școlilor cu predare în română din stânga Nistrului nu va fi periclitată. Despre aceasta a anunţat, vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, în cadrul unui conferinţe, înainte de şedinţa Guvernului Republicii Moldova.
"Pe domeniul şcolilor, avem promisiunea Tiraspolului, că funcţionarea lor nu va fi periclitată, ceea ce este un lucru important, ţinând cont de retorica pe care am văzut-o în mass-media din stânga Nistrului, primele două săptămâni ale anului curent, aveam temerea că am putea să ne confruntăm cu probleme cu cele 8 şcoli cu predare în limba română din regiunea transnistriană, deci acest subiect a fost închis", a declarat Serebrian.
Amintim că la sediul din oraşul Tiraspol a Misiunii OSCE din Republica Moldova a avut loc ieri, 16 ianuarie, prima din acest an ședință de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului şi Tiraspolului, Oleg Serebrian şi Vitalii Ignatiev.