Parchetul rus cere condamnarea la 28 de închisoare a Dariei Trepova, o tânără acuzată de asasinarea cu explozivi a bloggerului militar rus Vladlen Tatarski VIDEO
Parchetul rus a cerut vineri condamnarea la 28 de ani de închisoare a Dariei Trepova, o tânără în vârstă de 26 de ani acuzată de asasinarea cu explozivi, în aprilie 2023, a unui blogger naţionalist rus specializat în invazia Ucrainei, notează news.ro.
”Procurorul a cerut Curţii să o recunoască pe doamna Trepova vinovată şi să o condamne la 28 de ani de închisoare într-o colonie penitenciară”, anunţă într-un comunicat serviciul de presă al tribunalelor de la Sankt Petersburg, unde este judecată.
Vladlen Tatarski a fost ucis în explozia unei bombe, într-o cafenea, la Sankt Petersburg, unde participa la o conferinţă a unei organizaţii - "Cyber Z Front" - în favoarea operaţiunii forţelor ruse în Ucraina.
Cel puţin alte 32 de persoane au fost rănite în asasinat, opt erau în stare gravă.
O activistă împotriva Războiului rus în Ucraina, Daria Trepova, a fost arestată rapid şi prezentată de către autorităţile ruse ca având legături cu opozantul istoric al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi.
Presa rusă scria că Tatarski a primit o statuetă înainte de explozie în care, potrivit unor speculaţii, ar fi fost ascuns un dispozitiv exploziv.
Cafeneaua ”Street Food Bar No 1”, situată lângă râul Neva i-a aparţinut lui Evgheni Progojin, şeful grupului paramilitar rus Wagner.
Tatarski, un susţinător vocal al Războiului rus în Ucraina, nu era un oficial sau un ofiţer rus. El era un blogger cunoscut, cu peste o jumătate de milion de abonaţi şi, la fel ca Prigojin, avea un trecut de infractor.
El făcea parte din comunitatea bloggerilor militari în favoarea Kremlinului şi a devenit relativ cunoscut după invazia Ucrainei de către Rusia în februarrie 2022.
Tatarski a criticat autorităţile ruse, a atacat armata rusă şi pe preşedintele Vladimir Putin din cauza înfrângerilor de pe teren.
Bloggerii militari furnizează informaţii despre război într-o Rusie în care nu există informaţii acurate despre conflict din surse oficiale.