Avocatul Poporului, Ceslav Panico, primește mesaje contradictorii despre respectarea drepturilor omului
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a primit două email-uri de la oficiali din Republica Moldova, printre care și un ministru, care abordează în mod diferit respectarea drepturilor omului.
„În primul email, conducătorul/ministrul primului domeniu de activitate vine cu propunerea de a avea discuții comune în vederea schimbării situației și remedierea unei probleme la nivel sistemic, pentru a preveni încălcarea drepturilor omului într-un domeniu în care Oficiul Avocatului Poporului a constatat mai multe chestiuni problematice”, scrie Panico.
„În al doilea email, conducătorul/ministrul celuilalt domeniu vine mai că nu cu o somație și o negare a constatărilor identificate de către Oficiul Avocatului Poporului și cu solicitarea de a modifica raportul de constatare. Nu-mi este clar din scrisoare/email dacă se dorește mai mult îmbunătățirea situației din acel domeniu sau, pur și simplu, este o „încercare” de a ocoli noțiunea de imixtiune în activitatea Avocatului Poporului, care apropo este o instituție de rang internațional și constituțional”, mai scrie avocatul poporului.
Panico nu precizează despre cine este vorba, dar menționează că este prima dată în peste 25 de ani de activitate ai Oficiului Avocatul Poporului când primește o astfel de scrisoare.
Avocatul Poporului atrage atenția asupra necesității de a acționa pentru a îmbunătăți respectarea drepturilor omului în Republica Moldova.