Un avion militar rusesc cu 65 de prizonieri ucraineni la bord s-a prăbușit lângă granița cu Ucraina (FOTO/VIDEO)
Potrivit primelor informații, toți pasagerii de la bordul aeronavei au murit, relatează publicația rusească Kommersant, care citează informații oficiale ale Ministerului Apărării de la Moscova, notează libertatea.ro.
Un avion militar rusesc de transport Iliușin Il-76 s-a prăbușit miercuri în regiunea rusă Belgorod, relatează agenția de presă APA.
Ministerul Apărării a declarat pentru RIA Novosti că la bordul avionului se aflau 65 de militari capturați ai Forțelor Armate ucrainene, transportați în regiunea Belgorod pentru un schimb de prizonieri.
De asemenea, la bord se aflau șase membri ai echipajului avionului și trei însoțitori.
„Pilotul a reușit să ducă avionul în flăcări departe de casele din satul Iablonovo. Avionul a căzut pe un câmp”, a informat Ministerul Apărării.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a putut spune dacă președintele Vladimir Putin a aflat de incident.
„Acestea sunt informații noi, iar Kremlinul se va ocupa acum de ele”, a spus el, citat de Ria Novosti.
Sursele rusești de presă notează că o dronă ucraineană a fost interceptată în satul Blijnoe, în apropiere de Belgorod, înainte de prăbușirea avionului.
În plus, guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, a publicat pe canalul său Telegram un avertisment privind un posibil atac cu rachete. Ulterior, el a anunțat o „urgență majoră” în districtul Koroceanski, fără a da detalii.