O rezoluție care confirmă sprijinul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova și Ucrainei a fost adoptată astăzi în cadrul ședinței comune a comisiilor juridice din parlamentele Republicii Moldova, României și Ucrainei.
Potrivit unui comunicat publicat de Legislativ, prin această rezoluţie Senatul României reconfirmă sprijinul acordat Republicii Moldova și Ucrainei în parcursul european.
Totodată, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a reiterat disponibilitatea de a oferi suport în procesul de realizare a reformelor în contextul aderării la UE.
„Politica instituțională a statului român este îndreptată spre acordarea întregului sprijin, la toate nivelurile, pentru facilitarea parcursului către integrarea europeană, în spiritul valorilor democratice”, se menționează în Rezoluție.
Ședința comună a comisiilor juridice din parlamentele Republicii Moldova, României și Ucrainei se desfășoară în perioada 24 – 28 ianuarie. La discuțiile din România participă președintele Parlamentului, Igor Grosu, vicepreședintele Senatului României, Virgil Guran, și președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume!