Vine FURTUNA. Meteorologii au emis COD GALBEN de VÂNT
Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de vânt. Alerta meteo va fi valabilă până deseară, la orele 23:00. Vântul va bate cu putere în nordul şi în jumătatea de est a țării
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, se prevăd intensificări ale vântului vestiс, în rafale de până la 72 km/h.
În caz de Cod Galben de vânt:
RISCURI:
- sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;
- se pot rupe crengi de copaci şi se poate semnala doborârea unor arbori uscaţi;
- este posibilă decopertarea parţială a unor construcţii.
SE RECOMANDĂ:
- evitarea trecerii prin apropierea copacilor;
- ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ;
- evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî;
- evitarea folosirii focului deschis.