De ce si când nu este bună Vitamina C. Un medic explică legătura între această vitamină și proteine
Vitamina C este esențială pentru organism și are numeroase beneficii pentru sănătate, pentru că întărește sistemul imunitar, ajută la absorbția fierului, are proprietăți antioxidante, contribuie la formarea colagenului și protejează sănătatea pielii, a vaselor de sânge și a oaselor, transmite Adevarul.ro.
Vitamina C este un antioxidant solubil în apa care joacă un rol important în funcția imunitară și sănătatea pielii datorită capacităților sale de protecție și de combatere a radicalilor liberi.
Există însă și situații când Vitamina C nu este bună, cum ar fi producția de proteine. Atunci când facem exerciții fizice, în organism se produce hipoxie, adică o scădere a nivelului de oxigen din mușchi, iar atunci se activează o genă care are rolul de a repara mușchiul afectat. „Dacă luăm vitamina C în această situație, aceasta va încetini producerea de proteine”, spune dr. Cezar Amititeloaie.
„Vitamina C determină scăderea HIF factor, indus de hipoxie, deci de lipsă de oxigen și se activează când scade nivelul de oxigen, dintr-un anumit țesut. Vitamina C împiedică activarea acestui factor, care ajută la transcripția genelor, stimulează producția de proteine. Vitamina C blochează acest fenomen. Când se activează factorul HIF-1, care activează genele ca să producă proteine să repare mușchiul, dacă atunci luăm vitamina C se va încetini, împiedia producerea de proteine, deci transcripția și repararea genelor. De aceea, personal, nu iau vitamina C decât foarte, foarte rar. Am o alimentația bogată în vitamina C - varză murată, cătină sau fructe, cum ar fi kiwi, lămâie. În cazul meu, pentru că am și un sistem de reciclare a vitamina C și datorită masei musculare”, spune dr. Cezar.
În anumite situații, cum ar fi când simțim că ne ia răceala sau atunci când simțim o stare de oboseală, surmenaj, administrarea de vitamina C este indicată.
„Zborul cu avionul este și el un factor de stres oxidativ și e bine să luăm vitamina C. Dacă avem o problemă dentară, o intervenție chirurgicală se ia. La mine, stresul oxidativ este sportul. Dar eu nu vreau să neutralizez efectul sportului. Eu fac sport ca să produc stres oxidativ și activez genele să construiască un corp mai puternic și nu vreau să împiedic acest fenomen luând vitamina C, dar dacă am făcut sport excesiv putem să luăm”, mai spune acesta.
Excesul de vitamina C mai are efecte precum tulburările digestive - poate provoca diaree, crampe abdominale, greață și vărsături, poate crește riscul de formare a pietrelor la rinichi, mai ales la cei predispuși, poate interacționa cu anumite medicamente, cum ar fi anticoagulantele, reducându-le eficacitatea sau poate induce insomnia, dacă este consumată seara târziu.
Sursele naturale de vitamina C sunt: citrice (portocale, grapefruit, kiwi), ardei gras, broccoli, căpșuni, coacăze, spanac, broccoli.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova dar și din întreaga lume!