Constantin Vozian A DEMISIONAT din funcția de administrator al Aeroportului Internațional Chișinău
Șeful Aeroportului Internațional Chișinău, Constantin Vozian, şi-a dat demisia. Anunţul a fost făcut într-o postare pe pagina sa de facebook.
"Motivele care m-au făcut să decid să îmi depun demisia sunt pe cât de banale, pe atât și de complexe. În calitate de Administrator, 90% din energia și timpul alocat activității este irosit pe respectarea unor proceduri birocratice total nepotrivite unei afaceri, dar mai cu seamă unui obiectiv strategic cum este Aeroportul Internațional Chișinău.
Existența unui spectru limitat al atribuțiilor administratorului, obligativitatea de a coordona cu organele de conducere ale întreprinderii a marii majorități a deciziilor, chiar și a multor din ele care valoric nu reprezintă importanță majoră, fac din organul executiv al unei întreprinderi de stat un element care nu are posibilitate să se concentreze pe dezvoltarea durabilă a unei întreprinderi, respectarea formalităților devenind rutina zilnică a unui administrator.
Prin asemenea dificultăți de ordin birocratic au trecut și alte aeroporturi din alte țări, fiind posibilă depășirea acestora, lucru care sunt sigur că se va întâmpla și la noi. Cel puțin aceasta este viziunea mea personală și subiectivă în partea ce ține de posibilitatea de a realiza cu succes obiectivele care sunt puse pe seama unui aeroport internațional", a menţionat acesta într-o postare pe facebook.
Constantin Vozian a menţionat că nu a fost impus sau îndemnat să demisionez de nimeni:
"Sunt convingerile mele personale".
Constantin Vozian a dus mulţumiri Guvernului, MIDR, MDED, AAC, APP şi angajaţilor AIC, totdată i-a urat succes noii conduceri:
"Comunic mulțumiri profunde tuturor celor care au contribuit la stabilirea temeliei dezvoltării aeroportului - Guvern, MIDR, MDED, AAC, APP dar în primul rând - fiecărui angajat în parte din Aeroport.
Urez succes noii conduceri și foștilor mei colegi de la întreprindere. Urmează un Aviation Event în premieră în Republica Moldova. Urmează implementarea sistemului de aterizare instrumentală ILS CAT 3. Urmează amenajarea unei noi parcări și foarte mult sper - reabilitarea monumentului istoric al Terminalului Vechi, pentru utilizarea acestuia în calitate de terminal low-cost. Urmează noi culmi și realizări mari.
Personal sunt dispus să ofer tot suportul și priceperea pentru a asigura o tranziție civilizată de predare a atribuțiilor, în vederea asigurării desfășurării neîntrerupte a activității operaționale, asigurării siguranței zborurilor și securității aeronautice".
Vozian a spus că, în viitorul apropiat, se va dedica exclusiv familiei salle.