(FOTO) Vicepremierul Popșoi: „România va continua să ne acorde sprijin cuprinzător și solid în proiectele care vizează bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova"
România va sprijini în continuare Republica Moldova și va fi un partener apropiat în toate inițiativele menite să ajute la aprofundarea proceselor de reformă, la dezvoltarea şi modernizarea economiei, la sporirea bunăstării şi prosperității cetățenilor, la consolidarea stabilității şi securității.
Împreună cu omologul său român vicepremierul Popșoi a convenit asupra aprofundării Parteneriatului Strategic bilateral şi valorificarea plenară a patrimoniul nostru identitar comun.
„Am apreciat cooperarea excelentă și susținerea reciprocă de care beneficiem în cadrul organizațiilor regionale și internaționale, menținem cu România o comunicare strânsă și intensă într-un context geopolitic dificil, provocat de războiul injust al Federației Ruse pe teritoriul Ucrainei, război care ne afectează direct, ambele state dar și întreaga regiune. Ultimii 2 ani au fost pentru Republica Moldova o mare provocare, dar și o oportunitate de a se transforma pozitiv pe calea integrării europene. În acest proces am beneficiat de asistență masivă din partea României în dezvoltarea, modernizarea și reziliența statului nostru apreciem sprijinul solid permanent a diplomației române, al guvernului, al Parlamentului, Președinții, inclusiv a euro-parlamentarilor care ne-au ajutat să obținem această decizie importantă a Consiliului European din 14 decembrie.
În acest context, am fost asigurat încă o dată că România va continua să ne acorde sprijin cuprinzător și solid în proiectele care vizează consolidarea securității energetice, dezvoltarea infrastructurii, avansarea pe parcursul de integrare europeană, precum și dezvoltarea capacităților instituționale pentru implementarea eficientă a reformelor în Republica Moldova
Dorim să intensificăm cooperarea economică bilaterală și planificăm organizarea următoarei reuniuni a Comisiei interguvernamentale pentru colaborare economică", a declarat Mihai Popşoi.
De asemenea, ministrul Popşoi a mai adăugat că România rămâne pe primul loc în calitate de partener comercial al Republicii Moldova.
"România rămâne pe primul loc în calitate de partener comercial al Republicii Moldova și este în topul clasamentelor principalilor investitori în Republica Moldova, volumul investițiilor fiind în creștere, de altfel ca și numărul întreprinderilor românești din Republica Moldova.
În plan energetic, în luna decembrie a anului 2023, țările noastre au semnat Memorandumul de înțelegere privind realizarea proiectelor de interconectare de rețelele de gaze naturale și energie electrică. Astfel, vom atinge mai ușor obiectivele de a fi integrați în sistemul energetic european prin intermediul României.
I-am mulțumit doamnei ministre Odobescu pentru deschiderea și reconfirmarea susținerii solide pe care o avem continuu din partea României. Pentru Republica Moldova ultimii ani au fost o oportunitate unică de a se transforma pozitiv și a avansa pe calea integrării europene. În acest proces, am beneficiat pe deplin de sprijinul diplomației române, care are un rol esențial în parcursul nostru european - lucru pentru care suntem extrem de recunoscători.
Am discutat cu doamna ministru situația de securitate din regiune și implicațiile agresiunii ruse a războiului sângeros injuste împotriva Ucrainei. Curând se va împlini 10 ani de la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeii de către Federația Rusă. Astfel, continuăm să condamnăm ferm agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei care reprezintă o violare gravă a dreptului internațional și angajamentelor asumate de Federația Rusă. Victoria Ucrainei este indispensabilă pentru securitatea și stabilitate în regiunea Mării Negre”, a mai adăugat ministrul.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova dar și din întreaga lume!