„Am văzut multe exemple de încercare a Rusiei de a destabiliza guvernul de la Chişinău'', spune Ambasadoarea SUA la București
Ambasadorul Statelor Unite în România spune într-un interviu că a văzut multe exemple de încercare a Rusiei de a destabiliza guvernul Republicii Moldova, iar dezinformarea rămâne o preocupare majoră, însă laudă România pentru că „a demonstrat o conducere excelentă în sprijinirea Moldovei în aspiraţiile sale europene”.
„Mai întâi de toate, permite-mi să spun că România a demonstrat o conducere excelentă în sprijinirea Moldovei în aspiraţiile sale europene”, a spus Kathleen Kavalec, într-un interviu difuzat vineri de Digi24, atunci când a fost întrebată cât de bine reuşesc România şi Uniunea Europeană să ajute Republica Moldova să nu alunece spre Rusia, potrivit News.ro.
„Dezinformarea este o preocupare majoră. Şi am văzut multe exemple de încercare a Rusiei de a destabiliza guvernul Republicii Moldova. De aceea suntem foarte prezenţi şi acolo, alături de România şi alţi parteneri, în oferirea de sprijin, de exemplu, pentru nevoile lor energetice”, a arătat ambasadoarea Statelor Unite.
Kathleen Kavalec a precizat că a fost recent în ţara noastră cu o misiune comercială, pentru a încerca să încurajeze investiţii suplimentare în Republica Moldova.
Statele Unite au oferit peste 300 de milioane de dolari ca asistenţă Republicii Moldova. „Şi intenţionăm să oferim şi mai mult”, a anunţat Kavalec.
„Încercăm să-i ajutăm în combaterea dezinformării, ajutându-i să facă faţă provocărilor cu care se confruntă”, a spus Kavalec.
„Şi ştiu că România face acelaşi lucru”, a adăugat ea. „Şi am auzit apreciere, când am fost acolo, pentru tot ceea ce faceţi, pentru sprijinul venit din partea Occidentului”, a mărturisit şefa misiunii diplomatice americane.
„Cred că atunci când te uiţi la lume, faci o alegere, în ce direcţie vrei să mergi. România a făcut această alegere când a decis că vrea să adere la NATO, când a decis că vrea să adere la UE. Aţi votat pentru a merge spre Vest, unde aţi văzut mai multă stabilitate, pace şi prosperitate. Şi moldovenii, în Republica Moldova, şi-ar dori acelaşi lucru. Deci, cred că toţi ar trebui să lucrăm împreună pentru a-i sprijini”, a conchis Kathleen Kavalec.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.