Un român, TRIMIS în judecată după ce a transportat o tânără din Nisporeni în Atena pentru trafic sexual. Victima şi-a tăiat venele (VIDEO)
Un cetăţean român a fost trimis în judecată, după ce recent a fost extrădat din Olanda, pentru traficarea unei tinere din Nisporeni, în Atena, Grecia. Potrivit PCCOCS, faptele au avut loc în 2012-2013, iar în anul 2017, procurorii au preluat investigațiile și au cerut arestarea preventivă a unui suspect, care a fost extrădat recent și acum așteaptă sentința în arest.
"Atunci când a ajuns în Moldova, inculpatul avea 23 de ani. El și complicii săi au recrutat o victimă de 18 ani și au convins-o să meargă cu ei în Grecia pentru un job bine plătit de chelneriță. Victima l-a întrebat dacă va fi sechestrată sau forțată să presteze servicii sexuale, inculpatul a negat și a spus că "toți au un Dumnezeu". Astfel, aceștia au pornit de la Gara de Sud din Chișinău, cu bilet cumpărat din banii inculpatului.
La Atena, inculpatul i-a dat victimei o cartelă telefonică grecească să-și anunțe soțul că a ajuns în siguranță. La distanță de o zi, însă, ea a aflat că trebuia să presteze servicii sexuale și imediat i-a scris soțului, pe o rețea de socializare. Ulterior, tinerei femei i-au fost confiscate actele, după care au început presiunea psihologică pentru ca să o determine să presteze servicii sexuale", se arată în comunicatul emis de PCCOCS.
Și-a tăiat venele drept protest
La patru zile după ce a ajuns în Grecia, victima a încercat să scape, dar a fost agresată fizic când a fost prinsă. Atunci când aceasta i-a anunțat că l-a pus la curent pe soț, în Moldova, care urma să anunțe poliția dacă nu-i vor permite să revină în ţară, aceștia au determinat-o să-l apeleze din nou (la difuzor) și să-l facă să renunțe. Însă, soțul nu a cedat amenințărilor. Ulterior, în aceeași zi, victima i-a amenințat că și-ar pune capăt zilelor, după ce în prezența lor și-a aplicat o tăietură pe venele mâinii.
În final, victima a fos urcată într-un autocar spre Iași, cu bilet plătit de inculpat. Un șofer moldovean a preluat-o și a dus-o în Nisporeni, unde soțul a plătit restul călătoriei. După întoarcerea în Moldova, victima a depus o plângere împotriva inculpatului pentru oferta de muncă înșelătoare.
Inculpatul risca o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani. Alți doi cetățeni români, implicați în același caz, sunt căutați la cererea procurorilor PCCOCS.