Porci modificaţi genetic, obţinuţi în premieră în Japonia pentru transplanturi de celule şi organe la om
Oamenii de ştiinţă de la compania PorMedTecTokyo aparţinând Universităţii Meiji din Tokyo au creat pentru prima dată în Japonia, alături de compania americană de biotehnologie eGenesis, porci modificaţi genetic pentru transplanturi de celule şi organe la om, transmite G4media.ro.
Echipa aflată în fruntea cercetării în domeniul xenotransplantului – grefă cu un organ provenit de la un animal – au anunţat într-un comunicat emis marţi naşterea, duminică, a trei purcei modificaţi genetic în vederea creării de celule şi organe pentru transplanturi la oameni.
Japonia se confruntă cu o penurie de donatori de organe, iar în ultimii ani „doar aproximativ 3% dintre persoanele care au solicitat un transplant au beneficiat de unul”, ceea ce „creşte aşteptările cu privire la aplicarea clinică a xenotransplanturilor”, potrivit companiei.
„Sperăm să folosim acest lucru ca o oportunitate de a lua în considerare provocările transplanturilor de organe umane”, a declarat fondatorul PorMedTec, omul de ştiinţă Hiroshi Nagashima, citat în comunicat.
Porcii au fost clonaţi de la un alt exemplar dezvoltat de eGenesis care a avut zece gene modificate pentru reducerea riscului de respingere a organului de către organismul unui beneficiar uman.
PorMedTec a creat purceii prin tehnologia de transfer nuclear al celulelor somatice, responsabile de dezvoltarea ţesuturilor şi organelor fiinţelor multicelulare, pentru a crea exemplare identice din punct de vedere genetic.
Ovulele fertilizate au fost transplantate în uterul unei mame surogat care a născut cei trei purcei, prin cezariană.
După ce va fi confirmată dezvoltarea adecvată a exemplarelor modificate, acestea vor fi furnizate instituţiilor medicale din Japonia pentru efectuarea de cercetări clinice.
Următorul pas pentru echipa de cercetători va consta în începerea, în acest an, a cercetărilor asupra xenotransplanturilor de la porci la maimuţe, ca răspuns la deficitul de donatori de organe din Japonia.
„Odată cu naşterea unui exemplar clonat în Japonia, există o speranţă pentru aplicarea clinică în Japonia, în viitor”, a concluzionat PorMedTec în comunicat.
În prezent, în Japonia sunt înregistrate în jur de 16.000 de persoane aşteaptă să primească un organe, potrivit Reţelei japoneze pentru transplant de organe, citată de agenţia Kyodo.
Intervenţii de transplant de insule pancreatice de porc la pacienţii umani cu diabet de tip 1 şi un transplant temporar de rinichi de porc la un făt cu afecţiuni renale grave sunt planificate în Japonia, astfel de proceduri nemaifiind efectuate până în prezent, notează Kyodo.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume!