De ce salariile miniștrilor au crescut cu 50%, iar pensiile se indexează cu doar circa 4%? RĂSPUNSUL deputatului PAS Radu Marian VIDEO
Embed:
canal tv
Sunt doar 16 miniștri, iar pensionari sunt 800 de mii. Este răspunsul deputatului PAS Radu Marian la întrebarea de ce salariile miniștrilor au crescut cu 50%, iar pensiile se indexează cu doar circa 4%.
"Dacă se ne referim la pensii, iar se compară cifrele. Noi vorbim de 16 miniştri, comparativ cu 800 de mii de pensionari. Şi pensia minimă s-a majorat în ultimii doi ani", a declarat deputatul în cadrul emsiunii „Punctul pe AZi”.
Totodată, întrebat dacă o dată cu majorarea salariilor, ministerele sunt mai funcţionale, Radu Marian a spus că "O să vedem cu timpul cum funcţionează lucrurile. Dar ministrul, totuşi, administrează procese şi fonduri de miliarde de lei şi e firesc să aibă un salariu decent".
Menţionăm că, ieri, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a spus că, de la 1 aprilie pensiile vor fi indexate doar cu 4,2%, deși în decembrie 2023 autoritățile au anunțat că în 2024 rata de indexare va fi 6%.