Precizările Ministerului Agriculturii, după ce agricultorii din Cahul au refuzat să discute cu Vladimir Bolea
Deşi majoritatea agricultorilor protestatari din sudul țării au refuzat astăzi să discute cu ministrul Vladimir Bolea, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a anunţat, miercuri seară, că în urma întâlnirii dintre vicepremier și agricultorii au fost clarificate ,,câteva aspecte.''
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii, autorităţile precizează că în efortul de a atenua impactul secetei din 2023 asupra porumbului, Guvernul a alocat suma de 50 milioane de lei ca sprijin financiar pentru agricultori.
În zona de sud, agricultorii ar urma să primească până la 2500 lei/ha. Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei, va fi lansat apelul de depunere a dosarelor, iar acest lucru va fi anunțat suplimentar, în mod oficial, potrivit comunicatului.
Totodată, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și institutele de cercetare și-au propus ca sarcină elaborarea programelor speciale de dezvoltare a agriculturii pentru zona de sud a Republicii Moldova.
,,Sectorul agricol va fi sprijinit prin cercetare pentru a răspunde eficient noilor necesități și tendințe. Îmbunătățirea infrastructurii de irigații este recunoscută ca fiind o necesitate pentru revigorarea agriculturii în regiune'', se arată în comunicatul publicat, miercuri seară, de Ministerul Agriculturii.
Potrivit Ministerului, acțiunile de reabilitare au început.
,,În acest sens, 25 milioane de dolari sunt alocați pentru sistemele de irigare din Alexandru Ioan Cuza, Etulia, Ștefan-Vodă și Briceni'', se mai arată în comunicat.
Fermierii protestatari au venit, ieri, cu un ultimatum pentru întreaga conducere a țării. Aceştia au solicitat pentru astăzi o întâlnire cu participarea reprezentanților Președinției, Guvernului și Parlamentului, în caz contrar au spus că vor bloca Vama Leuşeni pe ambele sensuri.
Astăzi premierul Recean a anunţat că ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, va merge la Cahul ca să discute cu fermierii de acolo, cel mai grav afectați de secetă.
Anterior, Sergiu Stefanco, unul dintre liderii Asociației „Forța Fermierilor”, a declarat că fermierii nu vor întâlnire cu Vladimir Bolea, întrucât el „nu este factorul decisiv ci un factor de manipulare grosolană”. Forţa Fermierilor a solicitat un dialog eficient din partea Guvernului și Parlamentului.
Citeşte şi: CEARTĂ la Leușeni între șoferi și fermierii care au blocat traseul: Plecaţi la Guvern VIDEO
Agricultorii protestează de mai multe zile în diverse locaţii ale ţării. Anterior, ei au venit cu un set de revendicări către autorități, ei cer oferirea unui ajutor financiar pentru agricultorii micro, mici și mijlocii, cel mai mult afectați de crizele din ultimii doi ani.