Preşedintele ţării, Maia Sandu, a discutat, marţi, cu membrii consiliului Asociației Businessului European despre referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Potrivit unui comunicat publicat de Administraţia Prezidenţială, în cadrul discuțiilor purtate, președintele Maia Sandu a menționat că actuala guvernare lucrează pentru un mediu concurențial sănătos în care toți joacă după aceleași reguli și pentru o economie deschisă, liberă și digitală, pregătită pentru a fi integrată în piața unică a UE.
Totodată, șefa statului i-a îndemnat pe reprezentanții EBA să se alăture efortului autorităților de a răspândi în întreaga societate mesajul că drumul european este singura șansă pentru transformarea Republicii Moldova.
Consultările pe subiectul referendumului vor continua și în următoarele săptămâni iar plebiscitul ar putea fi organizat în toamna anului curent.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.