Accidentul de la Boldurești: Procurorii PCCOCS examinează necesitatea aplicării arestului în privinţa primarului care a ucis cu maşina un copil
"Urmare a producerii accidentului și pornirii urmăririi penale în aceeași zi, prin ordonanța Procurorului General interimar, dosarul penal a fost transmis în gestiunea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Acum, procurorii cercetează probele pentru determinarea necesității solicitării aplicării arestului preventiv în privința bănuitului, timp în care acesta beneficiază de garanțiile procedurale și prezumția nevinovăției, potrivit legii", a menţionat PCCOCS.
Amintim că după comiterea accidentului, bănuitul a înscenat un alt accident cu aceeași mașină de serviciu deja deteriorată, având ca scop să inducă în eroare oamenii legii. Mai mult, şoferul care a lovit mortal copilul a întreprins şi alte acțiuni pentru a ascunde urmele infracţiunii.
Dimineaţă bărbatul a fost reținut. Totodată, a fost încătuşată și persoana care a contribuit la eschivarea bănuitului de la pedeapsă, atunci când i-a schimbat plăcuța de înmatriculare a automobilului care a cauzat accidentul.
Citeşte şi: Şoferul care a UCIS copilul de 14 ani din Boldurești, Nisporeni, este primarul localității (VIDEO)