Opt cetăţeni străini, descoperiţi în zona de frontieră: Ar fi achitat 51 000 dolari pentru a ajunge în Moldova (VIDEO)
Opt cetăţeni ai Ucrainei sunt documentaţi de vameşi, după ce au încercat să treacă ilegal frontiera moldo-ucraineană. Incidentul a avut loc aseară în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca.
Astfel, în timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, patrula mobilă a auzit focuri de armă dinspre Ucraina. În acest sens, operativ s-a acționat pe linie de informare și intervenție în apropierea liniei de frontieră moldo-ucraineană.
În procesul examinării terenului cu ajutorul mijloacelor de observare fixe și sistemului de aeronavă fără pilot la bord, la fața locului grupele de intervenție au surprins persoanele care traversau fraudulos frontiera dinspre Ucraina în Republica Moldova.
Străinii au comunicat că pentru a ajunge în ţara noastră, au fost ajutați și ar fi achitat în Ucraina sume de la 3000 până la 10 500 de dolari fiecare.
De asemenea, din declarațiile acestora s-a stabilit complicitatea a două persoane care le-ar fi servit, unul cu rol de transportator din regiunea Odessa către localitatea Ogorodnoe, persoană care se află în căutare de către autoritățile din Republica Moldova pentru cazuri similare, iar al doilea - călăuză însoțindu-i până în apropierea liniei de frontieră moldo-ucrainene.
Totodată, în baza acțiunilor comune, la scurt timp autoritățile Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei au reținut călăuza.
De menţinat că cei opt migranți sunt solicitanți de azil pe teritoriul ţării noaste.
Investigațiile pe caz sunt în desfășurare.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.