Terapia olfactivă îi poate ajuta pe cei care suferă de depresie
Terapia olfactivă i-ar putea ajuta pe pacienții cu depresie, arată cele mai noi studii, care raportează că persoanele ce suferă de această boală au problemele legate de accesarea anumitor amintiri.
Terapia cu mirosuri i-ar putea ajuta pe cei care suferă de depresie să evite gândirea excesivă, spun cercetătorii.
De exemplu, dacă o persoană ce suferă de această boală aude cuvântul ”petrecere”, se poate gândi automat la ”Nu sunt prea des invitat la petreceri”. În schimb, cineva care nu e diagnosticat cu depresie, ar putea reacționa altfel la cuvântul ”petrecere”: își poate aminti o zi de naștere din copilărie sau o sărbătoare recentă la un prieten.
”Nu este vorba că pacienții depresivi nu au amintiri - ci că au probleme în a le accesa", a declarat Kymberly Young, profesor asociat de psihiatrie la Universitatea din Pittsburgh, conform NBC News.
Un studiu publicat marți în JAMA Network Open, realizat Young și de echipa sa, sugerează că mirosurile familiare ar putea ajuta la deblocarea acestor amintiri, notează Adevărul.
În cadrul cercetării, persoanele cu depresie și-au amintit mai multe lucruri atunci când au fost expuse la mirosuri familiare, cum ar fi cafeaua măcinată sau tutunul, decât atunci când au auzit cuvintele ce corespundeau acelor mirosuri.
Dacă poți accesa amintiri specifice, asta duce la ”abilități mai bune de rezolvare a problemelor și cu o mai bună reglare emoțională", a spus Young.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.