(VIDEO) Ce a spus ministrul Agriculturii despre discuţia cu fermierii: ,,Vom începe să analizăm și să lucrăm pe fiecare problemă''
Întâlnirea ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea cu fermierii pe tema acordarii creditelor de 500 de mii de lei cu o garanție de 90% din partea statului s-a încheiat.
Vicepremierul a declarat că astăzi băncile comerciale urmează să analizeze această ofertă și să vină cu unele propuneri pentru fermieri.
„În ceea ce privește băncile comerciale şi regulamentul sau problematica acordării noilor credite, până săptămâna viitoare băncile comerciale trebuie să informeze care sunt totuşi impedimente cu care se ciocnesc fermierii în modul de folosire a regulamentului nostru și care ar fi propunerile şi care sunt impedimentele. Astăzi dimineaţă am avut o ședință de două ore unde am discutat cu reprezentanții băncilor. Noi înțelegem că sunt unele probleme și ele trebuie să fie identificate de cei care aplică regulamentele. Noi suntem interesaţi în soluţionarea problemei şi reluarea proceselor de creditare ale agricultorilor care au nimerit în diferite tipuri de probleme'', a declarat Bolea.
Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a mai spus că urmează să fie analizată și o altă propunere a fermierilor privind acordarea unui credit în jur de două milioane de lei din partea statului. Iar de marți își va începea activitatea un grup de lucru care va analiza problemele acestora.
„În ceea ce privește creditul garantat din partea statului în jur de două milioane de lei marți, noi vom constitui un grup de la Ministerul Finanțelor, reprezentanți din domeniul agriculturii, economiei și ODA ca să începem să analizăm și să lucrăm pe fiecare punct. Ne-am înțeles să ne așezăm și să discutăm fiecare problemă”, a mai declarat vicepremierul Vladimir Bolea.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.