Publika.md, monitorizată privind modul în care a reflectat fenomenul corupției: A obținut 8 puncte din 9 posibile și un scor mediu de 2,67 puncte din 3 posibile
Asociația Presei Independente a prezentat rezultatele unui raport privind monitorizarea modului în care 12 instituții mass-media din Moldova au reflectat tematica referitoare la fenomenul corupției. Printre presa online monitorizată a fost şi site-ul Publika.
Potrivit API, în perioada de referință Publika.md a realizat 52 de subiecte despre corupție, inclusiv trei subiecte care au vizat domeniul sănătății. Un subiect a fost difuzat în iunie și două – în iulie 2023, la mică distanță unul de celălalt.
În raport mai este menţionat că toate subiectele postate de Publika au fost informative și s-au referit la cazuri de corupție mică. Pentru utilizarea genurilor jurnalistice Publika.md a obținut 8 puncte din 9 posibile și un scor mediu de 2,67 puncte din 3 posibile.
În raportul API este indicat că toate subiectele Publika.md au fost proprii și, deci, potrivit criteriului de paternitate, întrunesc un scor mediu de 10 puncte. Două subiecte au fost realizate în Chișinău și unul – în raionul Ialoveni. În cele trei subiecte au fost prezenți în total 7 protagoniști, inclusiv 6 – principali, dar care nu includ și categoria reprezentanților organelor de drept.
În context, Asociația Presei Independente a venit şi cu câteva recomandări pentru site-ul Publika.md:
1. Aria tematică să cuprindă subiecte vizând și domeniile de interes social monitorizate, care să fie difuzate cu o anumită periodicitate.
2. Să reflecte fenomenul corupției prin intermediul, mai ales, al genurilor jurnalistice analitice.
3. În realizarea subiectelor să urmeze riguros normele profesionale, inclusiv cele ce asigură numărul necesar, relevanța și echilibrul protagoniștilor.
4. Pentru sporirea audienței să utilizeze mai multe căi disponibile de distribuire a conținuturilor mediatice.
De menţionat că raportul prezintă rezultatele monitorizării modului în care 12 instituții mass-media au reflectat tematica referitoare la fenomenul corupției. Monitorizarea a fost realizată în cadrul proiectului „Consolidarea unei rețele de jurnaliști de investigație în Republica Moldova și creșterea capacității acestora de a investiga cazurile de corupție”, implementat de Asociația Presei Independente, în parteneriat cu Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJM).
Perioada monitorizării a fost iunie – iulie 2023. Instituţiile media monitorizate au fost TV Moldova 1; Jurnal TV; TV GRT (Comrat); Elita TV (Rezina); Protv.md; Publika.md; TV8.md; Nokta.md (Comrat); Esp.md (Bălți); Radio Moldova; Ziarul Unghiul (Ungheni); . Ziarul Observatorul de Nord (Soroca).