Vardanean despre eliberarea sa: Încă nu cred că nu e o glumă
"Nu-mi vine să cred că sunt acasă lângă familia mea. Încă nu cred că nu e o glumă." Așa a reacționat jurnalistul Ernest Vardanean la faptul că a fost grațiat de liderul transnistrean, Igor Smirnov.
Întrebat ce intenționează să facă pe viitor, jurnalistul a declarat că la moment nu poate vorbi despre planurile sale de viitor. "Vreau mai întâi să realizez că sunt acasă, sunt liber. Nu pot și nici nu vreu să mă gândesc ce voi face mâine", a menționat Vardanean.
Jurnalistul susține că atât timp cât a fost deținut nu a fost maltratat, însă a obținut o maladie cardiacă, din cauza nervilor.
Acesta a ținut să-i mulțumească liderului transnistrean pentru grațierea sa.
Amintim că vestea despre eliberarea lui Ernest Vardanean a apărut astăzi, 5 mai, în presa de la Tiraspol. Într-un articol se spunea că Igor Smirnov l-a graţiat pe jurnalistul Ernest Vardanean. decizia a venit la scurt timp de la vizita lui Smirnov la Moskova. Tot azi Ernest Vardanean a ajuns acasă, unde îl aştepta familia.
Premierul Vlad Filat, care se află acum într-o vizită oficială la Bruxelles a trimis un comunicat în care spune că este o decizie aşteptată, care reprezintă rezultatul implicării actorilor naţionali şi internaţionali pentru eliberarea lui Ernest Vardanean. Important este că jurnalistul Vardanean a fost eliberat. Filat susţine că în continuare urmează să fie depuse eforturi şi pentru eliberarea lui Ilie Cazac.
Şi Partidul Democrat din Moldova a salutat repunerea în libertate a jurnalistului Ernest Vardanean şi consideră că decizia liderului de la Tiraspol arată încă odată cât de importante sunt negocierile perseverente. Trebuie intensificate eforturile pentru eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Ilie Cazac, condamnat şi el de administraţia de la Tiraspol pe aceleaşi motive neîntemeiate ca şi Vardanean.