Chirtoacă: Am aflat despre retragerea lui Bodiu cu puțin timp înainte ca aceasta să fie făcută publică
Candidatul PL la funcţia de primar al Capitalei, Dorin Chirtoacă, afirmă că a aflat cu o oră mai devreme de anunţul oficial al PLDM-ului despre retragerea lui Victor Bodiu din cursa electorală.
Declaraţia a fost făcută astăzi, 6 mai, în cadrul unui briefing de presă în care Dorin Chirtoacă a ţinut să menţioneze că a fost informat la sediul Partidului Liberal de către Mihai Ghimpu şi Anatol Şalaru.
Totodată, Chirtoacă a mulţumit Partidului Liberal Democrat pentru acest gest, la care PL a făcut apel de mai bine de o jumătate de an. "Ne bucură că partidele din AIE ne-au auzit şi au răspuns pozitiv la acest îndemn. Unitatea ne va asigura victoria. Sunt sigur că vom obţine 60% din voturi atât la funcţia de primar, cât şi în CMC, chiar din primul tur", a adăugat acesta.
Cât priveşte declaraţia preşedintelui de onoare PD, Dumitru Diacov, în care acesta susţine că Valentina Buliga va rămâne în cursa electorală, Chirtoacă a menţionat că "trebuie să depunem efortul necesar, ca în continuare, să ne unin forţele pentru a câştiga lupta pentru Primărie, lucru valabil de azi până la 5 iunie 2011".
"Despre susţinerea unui singur candidat la funcţia de primar se discută demult şi la diferite nivele în cadrul AIE, chiar din decembrie 2010. Unii au fost de acord din prima, alţii s-au opus vehement", a mai punctat Chirtoacă.
Amintim că premierul Vlad Filat a anunţat astăzi că îl retrage pe Victor Bodiu din cursa electorală din 5 iunie 2011, în favoarea candidatului PL, Dorin Chirtoacă.