Gabi Balint întrevede probleme de lot pentru meciul cu Suedia
Gabi Balint întrezăreşte grave probleme de lot în vederea partidei din 3 iunie cu Suedia. Pe lângă dispărutul Josan, selecţionerul este aproape sigur că nu va putea conta nici în returul cu nordicii pe căpitanul tricolorilor, Alexandru Epureanu, şi nici pe Vitalie Bordianu, ambii încă nerefăcuţi după grave accidentări. Mai mult, sub semnul întrebării stau Bulgaru, Zmeu şi Andronic, iar Balint n-a ochit încă niciun jucător din campionatul intern.
Selecţionerul Gabi Balint întrevede mari probleme de lot înaintea meciului cu Suedia din preliminariile Euro-2012, care va avea loc pe 3 iunie la Chişinău. Dacă Josan e de negăsit, Epureanu şi Bordianu sunt incerţi, iar Bulgaru şi Zmeu nu mai prind echipele.
Balint susţine că urmăreşte jucătorii din Divizia Naţională, însă deocamdată niciunul nu-i inspiră încredere.
Referitor la stadionul pe care se va juca, selecţionerul spune clar şi răspicat că vrea să joace pe Zimbru.
Deşi încă nu au fost semnate actele, reprezentanţii FMF şi cei ai firmei "Avalan Imobil", care gestionează arena din Capitală, susţin că au ajuns la un acord comun şi meciul cu Suedia se va juca pe Stadionul Zimbru.