Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, susţine că familia Voronin ar fi primit gratuit şi cumpărat la un preţ diminuat mai multe loturi de pământ, amplasate în una din cele mai scumpe zone din Chişinău
Embed:
canal tv
Dorin Chirtoacă atacă din nou. Primarul capitalei susţine că familia Voronin ar fi primit gratuit şi cumpărat la un preţ diminuat mai multe loturi de pământ, amplasate în una din cele mai scumpe zone din Chişinău, în apropierea parcului Valea Morilor. Tranzacţiile ar fi avut loc în perioada 1999-2006. În urma acestora, bugetul municipal a fost prejudiciat cu aproape 100 de milioane de lei.
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, spune că, iniţial, o firmă, care îşi are sediul într-o clădire a lui Oleg Voronin, a primit, în anul 1999, un teren de 66 de ari cu titlu gratuit. Ulterior, în anul 2000, o altă companie a aceluiaşi om de afaceri a primit în arendă 90 de ari, la preţul de 33 de mii de lei pe lună, iar în 2004 – încă 34 de ari. În total, este vorba de aproape două hectare de pământ. Ulterior, în 2006, în urma unei licitaţii, compania "Moldconstruct Market", la care lucra Oleg Voronin, a cumpărat un teren de peste două hectare pe strada Ciocârliei, cu 4,5 milioane de lei, adică la un preţ de cel puţin zece ori mai mic decât cel de pe piaţă.
Ultima tranzacţie este investigată, în prezent, de Centrul Anticoruptie. Chirtoacă mai spune că pe cele patru hectare au fost construite case de lux, care aparţin fiului lui Oleg Voronin, Alexei, şi fiicei lui Vladimir Voronin, Valentina Rusu.