Revista presei: Sclavia sexuală din România este subiect de reportaj pentru CNN
Americanii fac presiuni asupra pakistanezilor să pregătească soţiile lui Osama bin Laden pentru interogatorii. Presiunile au loc în contextul unor relaţii destul de tensionate dintre cele două state, scrie Los Angeles Times. Despre alte titluri din presa internaţională aflaţi în cele ce urmează.
Preşedintele american Barack Obama a sugerat duminică, pentru prima dată, că surse din cadrul Guvernului pakistanez l-ar fi ajutat pe Osama bin Laden să se ascundă, scrie The Telegraph. Deocamdată nu se cunoaşte ce fel de suport a primit liderul talibanilor. După uciderea lui Osama bin Laden, forţele de la Islamabad au reţinut trei dintre soţiile liderului Al-Qaida şi opt copii ai acestuia, mai scrie publicaţia.
Sclavia sexuală din România - subiect de reportaj la CNN, scrie Gândul. Postul american de televiziune a difuzat, duminică, un reportaj despre traficul de carne vie din ţara vecină. În cadrul acestuia, reporterii au vizitat oraşul Alexandria, unde au stat de vorbă cu victimele unei familii de proxeneţi, şi penitenciarul Giurgiu, unde au discutat cu "cel mai periculos traficant din România".
Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud intenţionează să introducă un nou sistem de vize, până în 2015, scrie RIA Novosti. Astfel, o persoană din afara ASEAN şi care va obţine o viză pentru unul din statele acestei comunităţi va putea să circule liber în toate statele.
Luptele reîncep în Misrata, scrie publicaţia franceză Le Monde. Forţele loiale liderului libian Muammar Gaddafi au bombardat zilele trecute portul Misrata, asediat de peste două luni, şi au incendiat mai multe depozite de carburanţi.