Succesorul lui Volvo XC90 ar putea fi lansat în 2012
Constructorul auto suedez Volvo lucrează asupra unui succesor pentru XC90. Noul automobil va fi mai uşor, mai economic, mai manevrabil, mai atrăgător şi mai spaţios, informează Automarket.ro. Suedezii nu s-au decis, deocamdată, asupra momentului lansării.
Directorul Volvo Cars America de Nord, Doug Speck, a declarat recent că se lucrează asupra succesorului lui XC90. Deşi va avea acelaşi nume, modelul va fi schimbat complet, după cum sugerează sursa citată.
XC90 este unul dintre cele mai bine vândute modele Volvo pe piaţa din SUA în ultimii ani. În 2005, acelaşi model a fost cel mai bine vândutVolvo la nivel global. În 2012, acesta aniversează 10 ani de la debutul pe piaţă.
Volvo XC90 este produs la fabrica din Torslanda şi a debutat în 2002 la Salonul Auto de la Detroit. În 2010, producătorul ar fi trebuit să lanseze succesorul lui XC90, dar debutul modelului a fost anulat. În schimb, suedezii au anunţat că vor prelungi viaţa acestei generaţii până în 2012, când modelul va fi înlocuit.
Printre modificările operate asupra succesorului lui XC90 se numără reducerea masei caroseriei, îmbunătăţirea manevrabilităţii şi reducerea consumului de carburant.
Inginerii de la Volvo doresc să utilizeze elemente precum sistemul stop-start şi chiar tehnologii hibride, pentru a reduce consumul de carburant şi emisiile de CO2 ale acestui model.
Succesorul XC90 va avea şi o banchetă mai mare pentru cel de-al treilea rând de scaune.