Protestează "de nevoie": Mamele cu mulţi copii au ajuns la Guvern
Zeci de mame cu mulţi copii au participat, astăzi, 10 mai, la un protest al tăcerii, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ele au venit în faţa Guvernului pentru trage un semn de alarmă şi pentru a atenţiona conducerea în legătură cu dificultăţile cu care se confruntă în fiecare zi. Mamele cu 5, 6, 8 şi chiar 11 copii spun că cele mai mari probleme sunt lipsa banilor şi a spaţiului locativ.
Femeiile cu mulţi copii s-au ţinut de mâini, fără a rosti vreun cuvânt. Ele şi-au manifestat astfel nemulţumirea faţă de indemnizaţiile mici acordate pentru creşterea şi educarea copiilor care, după spusele lor, sunt insuficiente pentru un trai decent.
Cei prezenţi la "protestul tăcerii" spun că manifestarea a avut menirea de a le aminti guvernanţilor că familiile numeroase există şi că acestea nu trebuie neglijate.
Acţiunea a fost organizată la iniţiativa Asociaţiei Familiilor cu mulţi copii. Conform ultimelor date, în Chişinău sunt peste 100 de familii cu mulţi copii.
- Protest la Bălţi: Oamenii cer demisia primarului, procurorilor şi poliţiştilor
- Sute de copii preşcolari din oraşul Cahul riscă să nu meargă la grădiniţă în acest an
- Propagandă anti-americană la o şcoală din Afganistan
- Transportatorii acuză Curtea de Apel că ar acţiona în interesul unui consilier municipal