Polonia a publicat înregistrările cutiilor negre ale avionului prezidenţial, prăbuşit la Smolensk
Polonia a dat publicităţii înregistrările cutiilor negre ale avionului prezidenţial prăbuşit la Smolensk, pe 10 aprilie. Potrivit acestora, cu 16 minute înainte de catastrofă, echipajul a primit o serie de avertizări de la turnul de control privind condiţiile meteo nefavorabile.
Cu 15 minute însă, înainte de accident, piloţii i-au comunicat şefului protocolului Ministerului polonez de Externe, Mariusz Kazana, care se afla în cabină, că avionul nu va putea ateriza. "Atunci avem o problemă", a fost replica oficialului. După 10 minute, acelaşi Kazana anunţa că preşedintele Lech Kaczynski nu a hotărât ce este de făcut.
Săptămâna trecută, ancheta a arătat că unul din cei doi oameni, aflaţi în cabina piloţilor înainte de prăbuşire, era şeful Forţelor Aeriene poloneze. Investigaţiile nu au demonstrate însă dacă piloţii au fost supuşi anumitor presiuni.
Marţi, televiziunile poloneze au anunţat că 29 de membri ai Unităţii Speciale 36, care asigurau securitatea deplasărilor conducerii ţării, şi-au dat demisia. Printre demisionari sunt piloţi, copiloţi şi ingineri mecanici.
Dar motivul invocat de aceştia nu este legat de prăbuşirea avionului prezidenţial, ci informaţia despre reducerea personalului Unităţii Speciale 36. Ministerul Apărării a infirmat zvonul şi solicită angajaţilor să se întoarcă la serviciu.