Cotaţiile record ale aurului reflectă frica investiorilor internaţionali faţă de obligaţiunile statelor din zona euro
Cotaţiile record ale aurului reflectă de fapt frica investiorilor internaţionali faţă de obligaţiunile statelor din zona euro. Pentru că există riscul ca Grecia, Spania sau Portugalia să nu îşi mai poată plăti datoriile, băncile şi fondurile de investiţii preferă să cumpere aur. Metalul galben este considerat un refugiu în cazul unor turbulenţe financiare.
Investitorii se tem că, dacă ţările din sudul Europei nu-şi vor reduce deficitele bugetare, acestea ar putea intra în incapacitate de plată. Analiştii financiari apreciază de altfel că ajutorul financiar acordat Greciei nu a salvat această ţară de la faliment, ci doar a amânat dezastrul. Aurul este acum la mare preţ şi pentru că există temeri că statele ar putea mări taxele ca să îşi plătească datoriile, gest care ar diminua profitabilitatea companiilor europene.
Situaţia devine şi mai complicată pentru că marile guverne au încetat să mai sprijine pieţele financiare şi dau vina pe speculanţii financiari pentru situaţia creată. Statele Unite introduc noi reglementări ale pieţelor financiare, iar Germania - noi restricţii la tranzacţii. Investitiorii spun că politicienii nu ar trebui să uite că imensele datorii de stat vor fi răscumpărate tot de la bănci. Doar Grecia, Spania, Portugalia şi Italia au datorii de circa o mie de miliarde de euro. Luna trecută, Uniunea Europeană şi FMI au aprobat un ajutor fără precedent, de 750 de miliarde de euro pentru Grecia. Iar acum, sunt aşteptate acţiuni de austeritate în majoritatea ţărilor europene, care să susţină disciplina fiscală şi, într-un final, moneda unică europeană.