Şoferii din Bălţi "obligaţi" să încalce regulile de circulaţie AFLĂ CAUZA
Dacă ajungeţi cu maşina în oraşul Bălţi, veţi avea surpriza ca pe străzile cu două sensuri să constataţi că se circulă doar pe unul. Motivul? Celălalt este blocat, de regulă, de maşinile parcate ilegal. Şoferii nu au încotro şi încalcă regulile de circulaţie. Poliţia dă amenzi. Iar autorităţile abia se gândesc la eventuale soluţii.
Pentru pompierii din Bălţi, cea mai grea parte a misiunii este să ajungă la incendiul unde sunt chemaţi. "Pierdem foarte mult timp din cauza parcării automobilelor în locul necuvenit. Este nevoie să ne întoarcem, să schimbăm ruta", relatează unul din pompieri.
Pe străzile din Bălţi circulă zilnic peste 30 de mii de maşini. Locuri de parcare există însă doar pentru o treime din ele, motiv pentru care, astfel de semne de circulaţie sunt ignorate în totalitate.
Arhitectul-şef al municipiului Bălţi, Boris Griţunic, nu crede că problema va fi soluţionată vreodată în totalitate. "Noi terenuri nu mai avem", explică acesta.
Lunar, Poliţia Rutieră întocmeşte în jur de 80 de procese verbale pentru parcări ilegale. Dar asta nu creează locuri de parcare noi.