33 de milioane de lei au fost alocate din bugetul de stat pentru referendumul din 5 septembrie
Pentru referendumul constituţional din 5 septembrie, din bugetul de stat au fost alocate aproape 33 de milioane de lei. Numai deschiderea celor 79 de secţii de votare din străinătate a costat aproximativ două milioane de lei, însă costurile au fost suportate de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.
Comisia Electorală Centrală a tipărit 2,8 milioane de buletine de vot pentru referendum.
Am făcut un calcul ca să vedem pentru ce puteau fi folosiţi banii cheltuiţi pentru organizarea referendumului. Cu 33 de milioanede lei, Guvernul putea să asigure cei peste 140 de mii de elevi din clasel primare cu un croisant şi un pahar de lapte, timp de 38 de zile. Dacă luăm în calcul că salariul mediu este de 2800 de lei, statul putea să remunereze 11800 de angajaţi sau putea să dea 42500 de pensii medii. Banii cheltuiţi la referendum erau suficienţi pentru a cumpăra 11 milioane de pâini. Aceeaşi sumă putea fi cheltuită pentru achiziţionarea a 2,6 milioane de litri de benzină. De asemenea, putea fi reînoit parcul auto al Guvernului sau al Parlamentului, căci cu 33 de milioane de lei puteau fi cumpărate 127 de automobile Skoda Superb, cu dotări minime.