Filat va avea o întrevedere cu Angela Merkel, la Berlin
Embed:
Premierul Vlad Filat şi cancelarul german Angela Merkel vor avea o întrevedere, astăzi, 19 mai, la Berlin. Discuţia dintre cei doi oficiali va viza problema integrării în Uniunea Europeană a Republicii Moldova şi soluţionarea conflictului transnistrean, a declarat, anterior, prim-ministrul.
Cei doi vor avea o întâlnire la un an de la ultima întrevedere bilaterală, care, la fel, a avut la Berlin. Atunci, cancelarul german s-a angajat să intervină pe lângă Rusia în vederea reluării negocierilor în vederea soluţionării conflictului transnistrean. Angela Merkel a promis atunci că va discuta cu premierul rus, Vladimir Putin, şi despre retragerea armamentului rus de pe teritoriul Transnistriei.