Antrenorul Carlo Ancelotti, demis de la Chelsea de Roman Abramovici
Antrenorul Carlo Ancelotti a fost demis de la Chelsea de Roman Abramovici, după ce a ratat titlul şi Liga Campionilor în acest an. Italianul a spus adio clubului imediat după înfrângerea din ultima etapă în faţa echipei Everton cu 0-1. Patronul rus este în căutarea celui de-al 7-lea manager în cei 8 ani de când a preluat clubul londonez. Abramovici îi are în vizor pe Andre Villas-Boas, Guus Hiddink sau Gianfranco Zola.
Meciul cu Everton, în care Chelsea a pierdut cu 0-1 a fost ultimul în care Carlo Ancelotti a condus echipa din Londra, anunţă site-ul oficial al clubului. Tehncianul italian a fost demis de patronul Roman Abramovici imediat după desfăşurarea ultimei etape din Premier League.
Chelsea a ratat toate obiectivele din acest sezon şi nu a cucerit niciun trofeu, terminând pe locul doi în campionat. În vârstă de 51 ani, Ancelotti a preluat-o pe Chelsea în 2009 şi a reuşit în chiar primul sezon eventul în Anglia, cucerind titlu şi Cupa.
Andre Villas-Boas, care a câştigat recent Liga Europei cu FC Porto ar putea veni la Chelsea alături de olandezul Guus Hiddink, care va fi managerul clubului. Pe lista lui Abramovici pentru postul de antrenor mai sunt olandezii Frank Rijkaard şi Marco van Basten, dar şi fostul jucător legendar al londonezilor, Gianfranco Zola.