Deşi banii au fost deja alocaţi, autorităţile moldovene nu au deocamdată un proiect definitivat pentru a crea Primul Parc Național din țară
Fondul Ecologic Global a oferit Ministerului Mediului două milioane de dolari pentru crearea primului parc naţional din Moldova. Deşi banii au fost deja alocaţi, autorităţile nu au deocamdată un proiect definitivat.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Mediului, Parcul Naţional al Moldovei ar urma să cuprindă 15 sate din raioanele Orhei şi Străşeni. El se va întinde pe o suprafaţă de aproximativ 20 de mii de hectare, care va fi împărţită în patru zone, printre care doar două zone vor fi destinate odihnei şi turiştilor. Oamenii din regiune însă nu prea înţeleg ce înseamnă un parc naţional.
Acum în Moldova sunt 5 rezervaţii naturale : Codru, Iagorlâc, Prutul de Jos, Plaiul Fagului şi Padurea Domnească. Acestea, potrivit Ministerului Mediului, fac parte din prima categorie a Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii şi sunt protejate cu stricteţe.
În întreaga lume sunt peste 4.000 de parcuri naţionale şi rezervaţii naturale.