Lupu va trebui să aleagă între Plahotniuc şi Efrim
Ministrul Justiției, Oleg Efrim, va renunţa la funcţia de vicepreședinte în Consiliul pentru reforma reforma organelor de drept, instituit prin decretul lui Marian Lupu. Asta dacă preşedintele Parlamentului nu va lua în consideraţie cerinţa sa și nu-l va exclude din Comisie pe Vlad Plahotniuc, care la fel ocupă funcţia de vicepreședinte.
"Parlamentul este prezentat pe larg în acest Consiliu, din care motiv am propus ca domnul Plahotniuc să fie înlocuit", a explicat Efrim.
"Am avut foarte multe semnale de pe interior, în care mulţi şi-au manifestat deziluzia cu privire la conducerea acestui consiliu. Oamenii din acest Consiliu nu ar trebui să genereze nici un fel de semne de întrebare, or, de altfel, toată reforma ar putea fi pusă sub semnul îndoielii", a mai punctat acesta.
Potrivit ministrului Justiţiei, anume Marian Lupu este cel care trebuie să decidă dacă Plahotniuc va fi exclus sau nu. Acesta a mai adăugat însă, că în cazul în care propunerea sa nu va fi acceptată, el este pregătit să ofere funcția sa de vicepreședinte în consiliu unei persoane din societate.
Amintim că astăzi, 24 mai, a avut loc prima şedinţă a Consiliului pentru reforma organelor de drept. Aceasta s-a desfășurat cu ușile închise.
Politică