În ultimul timp, creşte numărul cazurilor de intoxicaţii cu ciuperci, îndeosebi în rândul copiilor
Tehnicile tradiţionale de distingere a ciupercilor comestibile nu mai dau rezultate. Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă ne oferă câteva recomandări.
În primul rând, ciupercile pe care nu le cunoaşteţi sau vă provoacă multe suspiciuni nu merită să le încercaţi, cu atât mai mult să le consumaţi. Evitaţi cumpărarea ciupercilor din locuri neautorizate sau de la cei ce le vând pe marginea drumului, deoarece riscaţi să daţi peste ciuperci necomestibile şi să vă intoxicaţi.
Chiar dacă ştiţi să distingeţi ciupercile, fiţi atenţi la culegerea ciupercilor. Culese din apropierea drumurilor, din parcuri şi scuare sau din locurile unde s-au administrat pesticide şi ierbicide sunt toxice.
Ciupercile toxice, ca şi cele comestibile, nu colorează în negru argintul, usturoiul, ceapa sau pătrunjelul la preparare, nu au miros specific şi pot fi atacate de melci şi viermi. Fierberea poate inactiva unele toxine, dar nu este o metodă sigură.
În niciun caz nu implicaţi copiii în procesul de colectare şi limitaţi consumul ciupercilor în raţia alimentară a celor mici. Nici conservarea ciupercilor în condiţii casnice nu este recomandată. Asta pentru că ciupercile nu pot fi spălate bine de sol, în care se pot găsi forme sporulate ale agentului patogen al botulismului, care, o dată pus la conservare, produce toxine şi poate provoca o intoxicaţie gravă la om.
La apariţia primelor simptome de intoxicaţie este necesar să vă adresaţi urgent medicului.