Baconschi la inaugurarea oficiului consular din Ungheni: Europa de 2 ani este aici
Inaugurarea oficială a biroului consular al României din Ungheni a avut loc astăzi, 26 mai. La ceremonie au fost prezenți ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă şi omologul său român, Teodor Baconschi.
Aceștia și-au exprimat speranța că biroul va facilita accesul la servicii de calitate și va spori operativitatea conlucrării.
"Europa de 2 ani este aici, iar guvernul pro-european a căpătat încrederea Uniunii Europene. Moldova a demonstrat că este un partener serios și se încadrează într-o logică europeană, iar asta aduce rezultate. Îmi doresc ca această instituție nu doar să presteze servicii de calitate, dar și să fie un centru cultural", a menționat Baconschi.
La rândul său, Iurie Leancă a mulțumit oficialul român pentru încrederea acordată. "Vreau să vă asigur domnule ministru că noi, cei de la Chișinău și colegii din Ungheni vom fi interesați să sprijinim acest consulat", a punctat Leancă.
Biroul consular va oferi posibilitate locuitorilor din zonă să-şi perfecteze actele fără a se deplasa la Chişinău. De asemenea, consulatul va elibera permise de mic trafic la frontieră. Oficiul consular din Ungheni activează în regim de testare din luna aprilie a acestui an.
În Republica Moldova funcţionează alte două consulate ale României, la Bălţi şi Cahul, deschise în iulie 2010.