Surpriză la Roland Garros! Kim Clijsters a fost trimisă acasă
Surpriză de proporţii în competiţia de la Roland Garros! Belgianca Kim Clijsters, cap de serie numărul doi, a fost eliminată încă din turul doi al turneului de Mare Şlem de către olandeza Arantxa Rus, care se află în afara primelor 100 de jucătoare ale lumii.
Prezenta la Roland Garros pentru prima data după 2006, Kim Clijsters a oferit surpriza neplăcută a zilei, fiind eliminata în turul al doilea al Open-ului Francez de către olandeza Arantxa Russ cu scorul de 6-3, 5-7, 1-6.
După ce a câştigat primul set cu 6-3, Clijsters conducea cu 5-2 în cel secund, însă Rus a salvat mai întâi o minge de meci, pentru ca mai apoi să reuşească şi break-ul. Clijsters a avut o noua minge de meci în game-ul al zecelea, însă olandeza a anulat-o şi pe aceasta, întorcând meciul în favoarea sa. De doua ori finalistă la Roland Garros, Clijsters a comis 65 de greşeli neforţate şi a pierdut 11 din ultimele 12 game-uri ale partidei.
Astfel, Arantxa Rus s-a calificat pentru prima dată în turul al treilea a unui turneu de Grand Slam şi urmează s-o înfrunte pe rusoaica Maria Kirilenko, care, la rândul său, a eliminat-o pe sud-africana Chanelle Scheepers, scor 6-1, 6-4.
În alte partide ale zilei Sorana Cârstea a învins-o pe Alexandra Dulgheru cu scorul de 6-2, 7-5, chinezoaica Na Li s-a impus în faţa Silviei Soler Espinosa din Spania cu 6-4, 7-5, iar poloneza Agnieszka Radwanska, numărul 12 mondial, a învins-o pe indianca Sania Mirza cu 6-2, 6-4.