Evadare improvizată la penitenciarul de la Goieni, Dubăsari AFLĂ DETALII
Peste 400 de angajaţi ai sistemului penitenciar din ţară, de la detaşamentul cu destinaţie specială Pantera, dar şi chinologi cu câini dresaţi au înăbuşit, astăzi, 27 mai, o revoltă a deţinuţilor şi au eliberat ostaticii luaţi de aceştia. O astfel de situaţie excepţională a fost simulată în închisoarea numărul 10 din satul Goieni, raionul Dubăsari. Deşi a fost doar o aplicaţie, totul părea să se întâmple în realitate.
Potrivit scenariului, în închisoare a izbucnit o revoltă a deţinuţilor. Pentru a lua situaţia sub control, specialiştii folosesc tehnică specială, gaze lacrimogene şi arme de foc.
Forţele cu destinaţie specială blochează intrările şi iau cu asalt închisoarea.
"Avem de afacere cu infractori. Sunt persoane destul de agresive care pot face orice ca să ajungă în libertate", a menţionat Eugen Armaş, colaborator brigata cu destinaţie specială Pantera.
Aplicaţiile au fost urmărite şi de persoane oficiale.
Potrivit lui Vlad Filat, prim-ministru Republicii Moldova, este absolut firesc ca instituţiile să fie pregătite să facă faţă oricăror situaţiei: "Sunt bucuros că această pregătire are loc".
În realitate, angajaţii penitenciarelor au fost nevoiţi, ultima dată, să înăbuşe o revoltă a deţinuţilor, în 2004. Pentru suprimarea acesteea a fost nevoie de câteva ore. În timpul violenţelor a avut de suferit o asistentă medicală, iar iar un deţinut şi-a pierdut viaţa.