Ministerul Finanţelor promite majorări de accize şi taxe în 2012
Ministerul Finanţelor intenţionează să majoreze o serie de accize şi taxe pentru mai multe bunuri şi servicii. Potrivit proiectului, noile politici fiscale urmează a fi implementate în următorii 3 ani. Propunerile vor fi discutate cu sindicatele, patronatele şi cu alte ministere.
Una dintre iniţiativele Ministerului Finanţelor prevede majorarea TVA la zahăr de la 8 la sută, cât este în prezent, până la 20 la sută. De asemenea, din 2012, autorităţile vor să majoreze accizul la ţigări, de la 10 la 40 de lei pentru o mie de bucăţi. Ar putea fi introdus şi accizul la benzină şi motorină, în mărime de aproximativ 7 la sută.
Din 2012, Ministerul Finanţelor vrea să majoreze şi limitele cotelor impozitului pe bunurile imobiliare cu destinaţie locativă din municipii şi oraşe de la 0,02 la sută până la 0,05 la sută, în cazul cotei minime, şi de la 0,25 la sută până la 0,3 la sută, pentru cota maximă.
Tot de la anul viitor, autorităţile vor să introducă o serie de taxe locale. Este vorba despre taxarea licitaţiilor şi loteriilor, taxa pentru publicitate, pentru utilizarea simbolicii locale. De asemenea, ar putea fi introduse taxe şi pentru cei care ţin câini în apartamente, dar şi alte plăţi.
Reprezentanţii Ministerului Finanţelor spun că toate aceste obiective sunt preliminare, iar soarta lor trebuie să fie decisă până pe 10 iunie.
Economie